Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cîrțu, a declarat, luni, că situația formației gorjene este mai grea decât atunci când a venit, în urmă cu șase etape.
„Suntem la jumătatea drumului la care m-am angajat, acela de 12 etape, și mai sunt șase runde foarte grele. Situația e mai grea decât a fost la început când am venit și mai grea decât m-aș fi așteptat. Pentru că eu am sperat la mai mult, sunt doar trei puncte luate, chiar dacă a fost un program foarte greu cu echipele care trag la cupe europene. La acest moment ar fi trebuit să mai avem minim trei puncte în plus”, a spus Cîrțu.
Tehnicianul gorjenilor a afirmat că președintele Marin Condescu este dispus să aducă o serie de jucători din Grecia: „Am discutat cu președintele și e într-o stare de căutare de soluții. Era dispus chiar să mai transfere jucători, plecase spre Grecia pentru că acolo se încheie campionatul. Dorea să ia o serie de jucători de acolo, dar nu se mai pot legitima acum la noi. Mi-a spus că a discutat cu mai mulți jucători care evoluează acolo, Victoraș Iacob, Mugurel Buga, Bogdan Mara și Florin Stângă, dar nu se pot face transferuri. A vrut să mă informeze ce vrea să facă. Omul caută soluții pentru că nimănui nu-i convine să retrogradeze. Și acum chiar frige foarte rău”, a precizat Cîrțu.
După disputarea a 28 de etape, echipa Pandurii Tâgu Jiu ocupă locul 16 în clasamentul Ligii I, cu 26 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER